Serviciile oferite de un avocat drept civil

In Romania, avocatul este persoana licentiata in stiinte juridice care, ulterior, este admisa in profesie, in baza unui examen organizat de baroul in care intentioneaza sa profeseze. Dupa admiterea in profesie, avocatul poarta titlul profesional de avocat stagiar, urmand a fi inscris pe Tabloul avocatilor stagiari. In exercitarea profesiei, avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic. El promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului. Desi avocatii au o formare juridica generala, complexitatea tot mai mare a aspectelor de drept, generata de evolutia societatii, a impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercial, drept civil, drept penal, drept fiscal etc).

Activitate avocat recuperare creante

Odata cu inceputul imperiului Bizantin, profesia juridica a fost bine infiintata, reglementata in detaliu si precis stratificata. Centralizarea si birocratizarea profesiei a fost aparent graduala la inceput, dar accelerata in timpul imparatului Hadrian. De asemenea, jurisconsultii au intrat in declin in perioada imperiului.Dupa caderea imperiului Roman de Vest si la inceputul instaurarii Evului Mediu, profesia de avocat in Europa de Vest a decazut. Astfel cum James Brundage a explicat: Pana in anii 1140, nimeni nu putea fi descris corespunzator ca un avocat care exercita aceasta indeletnicire ca profesie in sesul modern al termenului de profesie. Din 1250 un nucleu al profesie a fost clar stabilit. Noul trend spre profesionalizare a culminat intr-o propunere la Al doilea Conciliu de la Lion din 1275 ca toate instantele bisericesti sa ceara un juramand de admitere in profesie. Desi nu a fost adoptata de catre conciliu, a avut mare influenta in multe instante bisericesti din toata Europa.

Avocatura este o institutie cu o indelungata traditie istorica. La inceput, apararea justitiabililor s-a realizat in forme mult diferite de cea din epoca moderna. Totusi, se poate afirma ca avocatura a evoluat paralel cu justitia si a fost influentata de organizarea politica si statala. Originea avocaturii este plasata de majoritatea autorilor in Roma, unde la finele Republicii, a cunoscut cea mai frumoasa epoca a istoriei sale. Organizarea avocaturii pe baze profesionale a inceput sa fie o opera a societatii moderne. Totusi, nu au lipsit tendintele de desfiintare a corporatiilor profesioniste de avocati (de exemplu, in timpul revolutiei franceze) deoarece se considera ca monopolul unor profesii legale constituie o ofensa adusa libertatii individuale.

avocat Bucuresti, avocat drept civil , avocat recuperare creante

Unde pot gasi un avocat mosteniri?

O alta definitie restrictiva priveste avocatul ca profesionistul care reprezinta sau asista partile in fata jurisdictiilor si le sustine procesul. Avocatul isi supune activitatea regulii de drept iar controlul legalitatii acestei activitati revine judecatorului. Fara un sistem judiciar complex si coerent care sa impuna supunerea avocatului fata de lege, avocatul este un negustor ca oricare altul fara specific si fara garantii pentru serviciile sale.Definitia profesiei de avocat: avocatul este un profesionist asigurat care isi consiliaza clientii si/sau ii reprezinta si pledeaza in principal in fata instantelor. El este supus unei deontologii aplicate de un ordin profesional sau de o asociatie profesionala, sub control jurisdictional, intr-un sistem juridic coerent si efectiv.Prima lege care consacra existenta avocatilor este, paradoxal, o lege care interzicea profesarea avocaturii (legea 5 i. H). imparatul Claudiu, anul 50 d.H., admite practicarea onorariilor. in societatile integrate, avocatii nu-si afla rostul (exemplul cel mai tipic de societate integrata este cel al societatii iudaice). in societatea iudaica, credinta si comportamentul religios integrasera functia judiciara si functia de aparare

De ce sa apelez la un avocat sector 1?

in toate tarile civilizate, avocatura a fost organizata cu scopul de a asigura persoanelor implicate intr-un proces o aparare corespunzatoare. Astfel, el se situeaza pe acelasi plan cu judecatorul care, la randul sau, devine dintr-un dominus litis un simplu arbiter litis si se supune dictonului da nihi factum, dabo tibi ius Exercitarea profesiei de avocat in spatiul comunitar presupune existenta unei profesiuni liberale si independente, care sa le poata pune in slujba serviciilor publice ale justitiei. in 1988 reprezentantii a 12 barouri din cadrul Comunitaii Europene au adoptat in unanimitate Codul Deontologic al Avocatilor din Uniunea Europeana.

Servicii profesionale avocat drept comercial

Scopul exercitarii profesiei de avocat drept comercial il constituie promovarea si apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, de drept public si de drept privat. in exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic. Un avocat nu poate fi inscris decat intr-un singur barou si nu-si poate exercita concomitent activitatea in doua sau mai multe forme de exercitare a profesiei.

Pretentii, actiuni posesorii, revendicari, obligatii de a face, succesiuni si partaje, iesire din indiviziune, evacuari, granituiri, cadastru, intabulare, radiere ipoteci, contracte vanzare-cumpare, donatii, schimb, inchiriere, comodat, gaj, imprumut,etc., pretentii impotriva companiilor de asigurare/reasigurare. in cadrul procedurii de executare silita: investiri cu formula executorie, asistenta si reprezentare juridica in cadrul procedurilor de executare silita in fata executorilor judecatoresti si a instantei de judecata, contestatii si opozitii la executare. Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare, functionare si conducere autonome, stabilite in conditiile prevazute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat drept comercial, republicata, astfel cum a fost modificata si completata pana la data adoptarii prezentului statut, denumita in continuare Lege si ale prezentului statut.

Avocatul este liber sa-si aleaga, sa schimbe si sa dispuna in tot sau in parte de forma de exercitare a profesiei, in conditiile prevazute de Lege si de prezentul statut. Orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat, cu exceptia cazurilor privitoare la asistenta judiciara obligatorie si asistenta gratuita. Orice clauza ori conventie contrara, prohibitiva sau restrictiva, este lovita de nulitate absoluta.independenta avocatului nu poate prejudicia interesele clientului sau. Avocatul este dator sa dea clientului sfaturi juridice corespunzatoare legii si sa actioneze numai in limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului sau profesional. Avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in fata instantelor de judecata, a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala sau a altor autoritati daca aceste sustineri sunt in legatura cu apararea si sunt necesare stabilirii adevarului.

Tag: avocat Bucuresti avocat drept civil avocat recuperare creante

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s